Prima lectie de karate

Am ajuns si la etapa asta. Parca nu-mi vine sa cred cat de repede trece timpul. Mai ieri vorbeam de primii sai pasi, de primele sale cuvinte, de primele sale jocuri....
Aseara Matei al meu a participat la prima sa ora de karate. Am pornit spre sala respectiva fara prea mari asteptari, ma gandeam ca e foarte posibil sa fie prima si ultima sa lectie de karate.
De ce tocmai karate? Vroiam sa inceapa sa faca cat mai multa miscare, sa-i ocup cateva seri din saptamana, sa mai socializeze (nu ca ar duce lipsa de asa ceva). In plus, un mare avantaj e faptul ca am gasit o sala foarte aproape de casa si am primit numai feedback-uri pozitive despre instructor, sau mai bine zis ''sensei''.
Inca de cand am ajuns acolo, mi-a placut atmosfera calda si primitoare, copilasii veseli si dornici sa inceapa ora, un sensei bland si zambitor. Matei a simtit si el toate acestea si deja ma tragea de mana nerabdator sa intre in sala. L-am lasat acolo cu zambetul pe buze. Dupa o ora si un sfert, am revenit si am gasit un baietel foarte entuziasmat si doritor de inca o lectie de karate. Nu-mi venea sa cred cat de fericit era. Se chinuia sa-mi arate niste figuri invatate, intr-un mod foarte stangaci.
Am realizat inca o data ca baietelul meu a crescut, a intrat intr-o alta etapa, devine independent si se poate simti extraordinar de bine si in lipsa mea sau a lui tati.
Acum asteptam cu nerabdare lectia de karate de maine.

Mami, multumesc ca ma ingrijesti

Mi-e si rusine sa ma uit cand am scris ultima oara aici.
S-au petrecut atat de multe lucruri in viata noastra, copilasii nostri au crescut, au evoluat pe toate planurile. As putea povesti zile intregi despre ei.
Ce m-a facut sa scriu tocmai azi? Exact cuvintele din titlu, cuvinte pe care mi le-a adresat Matei aseara asa dintr-o data. Mi se pare minunat sa-ti spuna copilul asa ceva, desi nu trebuie sa-mi multumeasca pentru nimic.
Matei are aproape 4 anisori si in ultimul an s-a schimbat foarte mult. E un vorbaret, un extrovertit, un copil extraordinar. Merge la gradinita de 1 an de zile. Vorbeste extraordinar de bine pentru varsta lui, ii plac fetele la nebunie. Aseara mi-a spus ca el este casatorit cu Alexia, o fetita dragalasa din grupa lui.
Maria a crescut si ea enorm. De cateva saptamani a inceput sa-si dea drumul la vorba. Are deja o gramada de cuvinte in vocabular, toate pronuntate intr-un mod pocit extrem de haios. Atetei (Matei), buaa (masina), tia (trenul), casu (ceasul), poua (ploua) sunt doar cateva dintre cuvintele noi rostite de pitica mea. Maria este extraordinar de independenta si descurcareata. Daca Matei ar fi incantat si multumit, inclusiv la varsta aceasta, sa-l incalt si sa-l imbrac eu, Maria face toate eforturile posibile sa nu fie ajutata. Sunt tare mandra de ea cand o vad cum se chinuie sa-si inchida pantofii, sa se dezbrace singura inainte de baita. Are deja 2 saptamani de cand singura, singurica, a renuntat la pampers. Cred ca e visul oricarui parinte sa-si vada copilasul renuntand singurel la pampers, fara stres, fara incidente (pe covor sau in pat).
Zilnic am parte de adevarate lupte intre cei doi pitici. Niciunul nu cedeaza, Maria fiind de fel capul rautatilor. Sunt foarte rare momentele cand sunt prieteni si atunci fac prostioare cu siguranta.
Concluzia dupa 2 ani de mama la dublu: e minunat sa ai 2 puisori dar, in acelasi timp, este extraordinar de greu. Insa satisfactiile sunt enorme.