A sosit si acest moment. Fetita mea a crescut, e din ce in ce mai frumoasa, mai inteligenta, mai curioasa. Ea este incapanata familiei, copilul puternic si autoritar si, in acelasi timp, fetita blanda si pupacioasa, vorbareata number one, alintata si cocheta casei.
Ma distreaza zilnic limbajul ei (din ce in ce mai bogat). Imi dau seama ca inca nu doresc sa o corectez, as vrea sa pot opri in loc aceasta frumoasa perioada cand cuvintele sunt pocite si tare haioase. Sunt cateva care ma amuza foarte tare: afofii (care, dupa caz, inseamna pantofi sau cartofi), asoarele (picioarele), piliculos (periculos), dilisios (delicios). E binestiut ca Maria nu mananca fructe si legume, spre disperarea noastra. Intr-o zi, a spus ceva de genul: ''mami, e dilisios pepele (pepenele) ala, dar eu nu pap''.
Luni a inceput gradinita. Aranjata, parfumata si mandra nevoie mare sa-si poarte ghiozdanelul, fetita mea s-a comportat extraordinar, si-a urmat fratele si s-a asezat la masuta de pitici. Ca o cioara ce sunt, ma uitam la copiii mei si ii vedeam cei mai frumosi de acolo. Am lasat-o la gradi cu mari emotii in suflet, cu lacrimi in ochi, cu mandrie dar si tristete (niste sentimente greu de explicat) ca a venit si momentul Mariei sa faca primii pasi spre independenta.
Cat de usor era acum 3 saptamani cand sunam bona si stiam tot ce face fata mea, vorbeam cu ea la telefon, aflam daca a papat tot, ce a facut in parc, cu ce se juca. Acum trebuie sa astept in tacere ora 5 ca sa aud ca sunt bine, sanatosi, veseli. Dar stiu sigur ca atunci cand ajung acasa, unul intre ei (in general Maria) imi povesteste ce au facut la gradi.
Sunt mandra de fetita mea, sunt mandra de copiii mei.
