Am ajuns si la etapa asta. Parca nu-mi vine sa cred cat de repede trece timpul. Mai ieri vorbeam de primii sai pasi, de primele sale cuvinte, de primele sale jocuri....
Aseara Matei al meu a participat la prima sa ora de karate. Am pornit spre sala respectiva fara prea mari asteptari, ma gandeam ca e foarte posibil sa fie prima si ultima sa lectie de karate.
De ce tocmai karate? Vroiam sa inceapa sa faca cat mai multa miscare, sa-i ocup cateva seri din saptamana, sa mai socializeze (nu ca ar duce lipsa de asa ceva). In plus, un mare avantaj e faptul ca am gasit o sala foarte aproape de casa si am primit numai feedback-uri pozitive despre instructor, sau mai bine zis ''sensei''.
Inca de cand am ajuns acolo, mi-a placut atmosfera calda si primitoare, copilasii veseli si dornici sa inceapa ora, un sensei bland si zambitor. Matei a simtit si el toate acestea si deja ma tragea de mana nerabdator sa intre in sala. L-am lasat acolo cu zambetul pe buze. Dupa o ora si un sfert, am revenit si am gasit un baietel foarte entuziasmat si doritor de inca o lectie de karate. Nu-mi venea sa cred cat de fericit era. Se chinuia sa-mi arate niste figuri invatate, intr-un mod foarte stangaci.
Am realizat inca o data ca baietelul meu a crescut, a intrat intr-o alta etapa, devine independent si se poate simti extraordinar de bine si in lipsa mea sau a lui tati.
Acum asteptam cu nerabdare lectia de karate de maine.
